This gallery contains 5 items.
În luna septembrie ne-am bucurat să deschidem porțile Restaurantului Galletto și v-am împărtășit cu plăcere fotografii și filmări de la evenimentele noastre. În același timp însă, am început și promovarea specialității noastre culinare – cocoșelul la jar – în afara locației acestui restaurant din București.
Poate ați observat deja primele zeci de panouri cocoțate pe stâlpi, la care se vor adăuga treptat alte imagini și mesaje care să completeze campania dedicată acestui produs. El a fost prezent- în calitate de fel principal de mâncare – și la alte evenimente în care a fost apreciat.
Pe 27 septembrie a sărbatorit alături de Daniela Palade Teodorescu o zi de naștere mai specială, în cadrul proiectului caritabil “Dăruiește ziua ta” inițiat de Asociația ANCAAR (pentru copiii cu autism). Nu am apucat să facem prea multe fotografii la acest eveniment, pentru că platourile s-au golit imediat!
Dar nici o campanie susținută de noi nu echivalează comentariile reale ale celor care ne apreciază. Daca ați gustat deja micul Galletto și v-a placut, nu ezitați să ne scrieți o recenzie pe site, pe pagina de Facebook , Google sau oriunde ați comandat! Galletto vă va fi recunoscător!
Un mic indiciu: dacă veniți la Galletto și prezentați un check-in în locație ori o recenzie către restaurant, veți beneficia garantat de o reducere de 10% din nota de plată.